După ce primește cadou de la unchiul ei un pistol Smith & Wesson de calibrul 45 cu ocazia zilei de naștere pe care o sărbătorește în mod inadecvat într-un bar, Luli întrevede posibilitatea de a scăpa de acasă și face autostopul pe marginea șoselei. Isteață, drăguță, precoce și destul de dezvoltată pentru vârsta de 13 ani, pe care o are, Luli își exercită forța de seducție asupra mai multor bărbați nepotriviți și sfârșește prin a fi violată. Fata este ademenită de un cowboy psihopat pe nume Eddie Kreezer, care jefuiește magazine, snopește în bătaie un tip cu o chiuvetă de bucătărie și lichidează oameni cu o armă despre care pretinde că nu este încărcată. Luată sub aripa ocrotitoare de către nomada Glenda și manipulată să prizeze cocaină, Luli se străduiește să scape de Eddie, dar drumurile ei se intersectează de fiecare dată cu ale temperamentalului și carismaticului cowboy.